Personalizarea tonurilor telefonului
Schimbați tonul de notificare utilizat de telefon pentru apeluri, mesaje și mai multe sau
adăugați la colecție propriile tonuri sau melodia preferată.
1. Trageți cu degetul în jos din partea de sus a ecranului, apoi atingeți Toate setările >
Personalizare > Sunete > .
2. Pentru a asculta un ton de apel pentru a decide dacă vă place, atingeți .
3. Selectați tonul de apel dorit.
Indicație: Doriți să setați un anumit ton de apel pentru un contact, astfel încât să știți
când vă apelează persoana respectivă? Editați informațiile contactului în aplicația
Persoane.
Schimbarea tonului mesajelor sau a altor sunete de notificare
Trageți cu degetul în jos din partea de sus a ecranului, apoi atingeți Toate setările >
Sistem > Notificări și acțiuni. Sub Afișați notificările de la aceste aplicații, selectați
aplicația pentru care doriți să adăugați sunetul de notificare, apoi, sub Sunet de notificare,
selectați tonul dorit.
Este posibil ca aplicațiile să nu fie vizibile înainte de a le utiliza pe telefon.
Adăugarea noilor tonuri de apel pe telefon
Conectați telefonul la PC cu un cablu USB, apoi utilizați managerul de fișiere de pe PC pentru
a muta melodia dorită în folderul pentru tonuri de apel din telefon. PC-ul dvs. trebuie să aibă
Windows Vista, Windows 7, Windows 8, Windows 8.1 sau Windows 10. Alternativ, puteți utiliza
OneDrive pentru a transfera fișierele pe telefon.
După ce fișierul a fost plasat în folderul pentru tonuri de apel din telefon, melodia apare în
lista de tonuri de apel din Sunete.
Puteți utiliza o melodie ca ton de apel dacă nu este protejată prin administrarea drepturilor
digitale (DRM) și dacă este mai mică de 30 MB. Formatele acceptate sunt WMA, MP3 și M4R.
Indicație: Doriți să vă creați propriul ton de apel unic? Pentru ajutor, utilizați aplicația
Ringtone Maker. Dacă nu aveți aplicația pe telefon, o puteți descărca de la
www.microsoft.com.